Misiune contracronometru pentru salvarea unui bărbat căzut într-o fântână adâncă de 7 metri (fotogalerie)

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Dorohoi, a fost salvat de pompieri, sâmbătă dimineață, dintr-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, un localnic care trecea pe strada Maramureș a auzit strigăte de ajutor din fântână și a sunat la 112. La fața locului au intervenit trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri din Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și accesorii specifice, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

„Unul dintre pompieri a coborât în fântână și, ajutat de colegi, a reușit să îl aducă la suprafață pe bărbat. Acesta a fost găsit în apă până la brâu, dar era conștient. A fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Soția bărbatului a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD”, a relatat Lupu.





 

 

Spune-ne opinia ta