Minoră rănită într-un accident rutier

O adolescentă, în vârstă de 16 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier, sâmbătă seară, anunță Dorina Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani.

Potrivit pompierilor, evenimentul s-a petrecut pe drumul ce leagă localitățile Trușești și Buhăceni.

Minora, pasageră pe scaunul din dreapta față, a fost ajutată de pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești să iasă din autoturism.

Aceasta a fost preluată de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță și transportată, de urgență, la spital, întrucât acuza dureri la picioare.

„Pompierii au asigurat și măsurile PSI la locul evenimentului rutier, fiind deconectate bornele bateriei”, adaugă Dorina Lupu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...