Un accident rutier s-a petrecut, miercuri, în localitatea Lunca. Un șofer și-a dat mașina peste cap, după ce a condus în stare de ebrietate.
Incidentul a fost raportat prin apel la 112, fiind direcționată solicitarea către Secția de Poliție nr. 3 din Hilipiceni. Echipajul de poliție direcționat la fața locului a identificat autoturismul în cauză, care era răsturna pe cupolă și au stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat de 35 de ani, din comuna Coșula.
Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Accidentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.