Mașină cuprinsă de flăcări în mers, în urma unui scurtcircuit

Un autoturism a luat foc, luni dimineață, în timp ce se deplasa pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani, a anunțat Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

„Conducătorul auto a observat că iese fum de sub bord, a oprit și a sunat la 112. Ajunși la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au constatat că ardea partea din față a mașinii. Incendiul a fost stins în limitele găsite”, transmite sursa citată.

Cauza probabilă o constituie scurtcircuitul, iar Inspectoratul recomandă respectarea unor măsuri de prevenire a evenimentelor similare.

„Verificați instalația electrică; nu faceți improvizații la instalația electrică; asigurați-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate; verificați dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți; verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul”, sunt indicațiile IJSU Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta