Mașină cu documente false, descoperită de polițiștii de frontieră. Cât a dat proprietarul pe acte!

În timpul unui control de rutină pe un drum din județul Botoșani, polițiștii de frontieră au descoperit o autotutilitară pentru care proprietarul a prezentat documente false.

În data de 13 iunie a.c., în jurul orei 18.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, județul Botoșani, au oprit pentru control, în localitatea de frontieră Mihăileni, o autoutilitară marca Iveco, înmatriculată în Italia. 

La volanul autovehiculului a fost identificat cetățeanul român, Bogdan R., în vârstă de 26 de ani, domiciliat pe raza judeţului Botoşani. Conducătorul auto era însoțit de Ştefan P., în vârstă de 34 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava, proprietarul autoutilitarei. 

 

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că inspecţia tehnică periodică şi asigurarea auto internaţională nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond specifice unor documente  autentice.

Șoferul a declarat că a fost rugat de proprietar să conducă autoutilitara până în localitatea Pomârla, județul Botoșani, ştiind că documentele maşinii sunt autentice. Proprietarul a declarat că a obţinut documentele contra sumei de 400 de euro de la un cetăţean din judeţul Suceava.  

"Poliţiştii efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals", a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.   

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un botoșănean este campion european la 55 de ani! (Foto)

astăzi, 11:07

În perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2026, în Bulgaria a avut loc Campionatul European de Karate WSF. În cadrul acestei competiții, sensei Petru Ispas 6 DAN a obținut medal...

Un bărbat din Iași a fost „sechestrat” în propria curte, după ce o mașină din Botoșani i-a blocat ieșirea!

astăzi, 10:40

Un bărbat din Iași a avut un șoc pe data de 3 noiembrie 2026, când a vrut să iasă din curte. Acesta locuiește pe strada Poligon, în zona Copou, iar în dimineața respectivă a ...

Luca Niculescu: Primarii care acceptă comasarea localităților primesc bani de la buget!

astăzi, 10:24

Premierul Luca Niculescu spune că primarii care acceptă să facă reforma administrativă prin comasarea localităților pe care le conduc vor primi sume speciale de bani de la stat. Reforma admi...