Mamă și fiu transportați la spital după ce s-au răsturnat cu mașina în Dorohoi! (foto)

Două persoane, o femeie de 55 de ani și fiul ei, de 17 ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, sâmbătă după-amiază, pe strada Progresului din municipiul Dorohoi. În eveniment a fost implicat un singur autoturism.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.

Pompierii au constatat faptul că autoturismul era răsturnat pe cupolă, iar cele două persoane erau ieșite din interior. Acestea au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...