Locuința unei familii din Prăjeni, cuprinsă de flăcări în urma unui scurtcircuit (fotogalerie)

Casa unei familii din localitatea Prăjeni a luat foc, noaptea trecută, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. Proprietarii, oameni trecuți de 60 de ani, dar și fiul acestora, au fost treziți din somn de zgomotul produs de explozia unui compresor de frigider.  Au ieșit din casă și au cerut ajutor de la pompieri. 

La caz s-au deplasat două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Prăjeni.

 

Pompierii au constatat faptul că întreaga locuință era cuprinsă de flăcări, arderea fiind întreținută de cantitatea mare de materiale combustibile din interior.  

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au acționat mai bine de două ore. Au fost scoase din interior trei butelii.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri: 

✔verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

✔nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent; 

✔nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;

✔nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher. Firele introduse direct în priză, pe lângă pericolul electrocutării, nu asigură un contact bun şi provoacă încălzirea excesivă a conductorilor electrici; 

✔nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent; 

✔nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Fanfara din Vorona, Premiul I la Festivalul-Concurs Național al Fanfarelor Țărănești!

astăzi, 13:47

Festivalul-Concurs Național al Fanfarelor Țărănești, aflat la ediția a XVII-a, a avut loc luni, 26 octombrie 2026, la Ateneul Popular din Calafindești, județul Suceava, și a fost organizat de...

Studentele care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acuzațiilor aduse lui Alexandru Toader „pot cere îndrumare” pentru a reveni la studii!

astăzi, 13:23

„Studenții care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acestei situației vor putea solicita informații și îndrumare cu privire la posibilitățile de revenire la ...

Tragedie în Spania: 46 morți și zeci de răniți în urma coliziunii a două trenuri!

astăzi, 12:29

Un tren de mare viteză AVE s-a ciocnit cu un tren Iryo care era oprit pe șine. Accidentul feroviar din Spania ar fi fost cauzat de o eroare umană, relatează presa spaniolă. Bilanțul provizori...