La un pas de a-și pierde fiica: Adolescentă în comă, după o tentativă de suicid!

Salvată în ultimul moment de cadrele medicale, o adolescentă de 16 ani a fost transferată la Iași în comă, după o tentativă de suicid. Părinții, care spun că fata devenise foarte retrasă în ultima vreme, nu cunosc motivul gestului la care fiica lor a recurs.

Vineri noapte, fata a fost găsită inconștientă în camera ei. Părinții au sunat imediat la 112, la fața locului deplasându-se un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD. La sosirea cadrelor medicale, adolescenta era în comă, intervenția rapidă făcând ca starea fetei să nu se agraveze. Pacienta a fost intubată și stabilizată, apoi transportată cu ambulanța la Secția de Pediatrie a Spitalului Mavromati din Botoșani. De la secția de Pediatrie, fata a fost transferată la Iași. Întrucât nu s-a putut preciza ce substanțe a înghițit, medicii nu au putut stabili originea comei.

La Iași, adolescenta a fost detubată, în prezent ea reușind să respire singură, starea îmbunătățându-se. Când își va reveni, fata va fi supusă unor ședințe de consiliere. Medicii nu au reușit să afle deocamdată ce substanțe a înghițit fata, nici motivul pentru care a recurs la acest gest extrem. Părinții pun întâmplarea nefericită pe seama anturajului fetei, despre care spun că nu ar fi unul tocmai potrivit pentru fiica lor.


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

Sunday, 1 November 2026

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

Sunday, 1 November 2026

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

Sunday, 1 November 2026

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...