Sfârșit fericit pentru o intervenție a polițiștilor de la Botoșani după ce un bărbat cu afecțiuni psihice a pus pe jar poliția în urma unui conflict cu soția.
Polițiștii de la Botoșani au fost sesizați în jurul orei 14:30 prin apel 112 de către o femeie din municipiul Botoșani, cu privire la faptul că soțul său, cunoscut în evidențele medicale cu probleme psihice, a încuiat ușa de acces în locuință și nu dorește sa îi dea acesteia cheile să părăsească locuința.
Polițiștii au acționat ca în cazul unei sechestrări de persoane, iar la fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție și reprezentanți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și negociatorul din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenta și cu sprijinul jandarmilor au intervenit în forță în această seară și au forțat ușa de acces în locuință pentru a pătrunde în interior.
“Bărbatul a fost imobilizat și ulterior extras din locuință în vederea transportării acestuia la o unitate medicală” au precizat polițiștii de la Botoșani.
Misiunea a fost coordonata de șeful Politiei Municipiului Botoșani, comisar șef de poliție Doloi Adrian.
Iată și imaginile de la intervenția poliției: