Incendiul de la depozitul de furaje, răzbunarea unui bărbat din Șendriceni!
UPDATE!

Polițiștii au reținut un bărbat de 38 de ani care, în noaptea de 9 spre 10 octombrie, pe fondul unui conflict mai vechi cu persoana vătămată, a dat foc depozitului de furaje din satul Carasa, comuna Corlăteni. Prejudiciul a fost estimat la 250.000 de lei. Pentru stingerea incendiului, 27 de pompieri au trudit mai bine de 11 ore!

În cursul zilei de joi, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale nr. 4 Dorohoi au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore faţă de un bărbat de 38 de ani, din localitatea Şendriceni, acesta fiind cercetat pentru comiterea unei infracţiuni de distrugere.
 
"Cu ocazia activităţilor investigative specifice efectuate de poliţişti a rezultat faptul că bărbatul, pe fondul unui conflict mai vechi, motivat de activităţile desfăşurate şi remuneraţia acordată, în noaptea de 9 spre 10 octombrie 2018 a provocat un incendiu la un depozit de furaje aparţinând persoanei vătămate, în gospodăria căreia a desfăşurat diverse activităţi lucrative", a precizat inspector de poliție Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.
 
În urma incendiului nu au rezultat victime omeneşti, fiind înregistrate doar pagube materiale. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la suma de 250.000 de lei.
 
În prezent, bărbatul se află în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere, în vederea luării măsurilor legale.

UPDATE, ora 13.55: Instanta de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru o perioada de 30 de zile a bărbatului în vârstă de 38 de ani, din localitatea Şendriceni.


11 ore de luptă cu flăcările!

 

27 de pompieri au acționat, mai bine de 11 ore, pentru stingerea și înlăturarea efectelor incendiului declanșat în noaptea de marți spre miercuri, la un depozit de furaje de pe raza satului Carasa, comuna Corlăteni. Alarma s-a dat puțin după miezul nopții. Spre locul indicat s-au deplasat patru echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Dorohoi și Botoșani, cu patru autospeciale cu apă și spumă, precum și voluntarii din comună cu trei utilaje aparținând Primăriilor Corlăteni și Știubieni.

La sosirea salvatorilor la fața locului, ardea o cantitate mare de furaje, existând pericolul de propagare a flăcărilor la clădirile din gospodărie, precum și la mai multe autoturisme și utilaje agricole parcate în apropierea focarului. Intervenția a fost îngreunată pe de o parte, de cantitatea mare de furaje care întreținea arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte nutrețuri pentru ca incendiul să nu se extindă.

Flăcările au distrus hrana necesară pe timpul iernii pentru 60 de bovine.Pompierii au salvat casa și anexele gospodărești, trei tractoare, patru autoturisme și alte utilaje agricole. 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministrul Apărării anunță ce achiziții face România cu cele 17 miliarde de euro din programul SAFE: Se fac și drumuri, poduri, căi ferate!

Tuesday, 9 September 2025

România va construi infrastructură cu bani de la UE. E vorba despre sisteme de apărare. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat marţi, despre cei 16,7 miliarde de euro primiţi de ...

Botoșănean reținut pentru tâlhărie, după ce a agresat un bărbat și i-a furat telefonul!

Tuesday, 9 September 2025

La data de 8 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, din municipiul Dorohoi, cer...

Două zile de spectacol în această săptămână - „Prinţul fermecat” la Teatrul „Vasilache”! (Foto)

Tuesday, 9 September 2025

Botoșănenii sunt invitați la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” pentru a viziona spectacolul  „Prinţul fermecat”, după următorul program: ...