Incendiu violent într-o localitate din Botoșani: Două tone de furaje s-au făcut scrum!

Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la casa de locuit aflată în apropiere. 

Un incendiu violent s-a produs noaptea trecută într-o gospodărie din localitatea Gorbănești. Un foc aprins pentru distrugerea gunoaielor, lăsat nesupravegheat, s-a extins la un depozit de furaje.

La caz au intervenit imediat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună. Aceștia au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la casa de locuit aflată în apropiere. Au ars aproximativ două tone de furaje, incendiul fiind stins după o oră și jumătate.

 

Pompierii atrag atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea gospodăriilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot extinde rapid, iar în condiții de vânt, incendiile de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, depozite de furaje, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

”În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro ,” au transmis reprezentanții ISU Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Harta șpăgii în spitalele din România: Care este situația la Botoșani?

astăzi, 12:54

Rezultatele sunt colectate pe baza unui formular care oglindește disponibilitatea pacienților de a sesiza situațiile în care personalul medical le-a solicitat bani sau alte recompense. De men...

Botoșănean arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate propriilor copii!

astăzi, 11:56

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comite...

Cal salvat dintr-un beci, pompierii au avut nevoie de un buldoexcavator! - FOTO

astăzi, 10:55

S-a întâmplat în localitatea Slobozia, comuna Broscăuți. Capacul din lemn care acoperea beciul a cedat sub greutatea animalului, iar acesta a ajuns în groapa adâncă, d...