Incendiu puternic provocat de un coș de fum (fotogalerie)

Incendiu puternic provocat de un coș de fum (fotogalerie)

Două anexe dintr-o gospodărie din localitatea Viișoara au ars complet, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui incendiu izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui coșului de fum neprotejat termic, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, alarma a fost dată puțin după miezul nopții, de bătrânul de 88 de ani, care locuia într-una dintre anexe. La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru din Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și pompierii voluntari din Darabani și Viișoara, cu o autospecială cu apă și spumă.

„Aceștia au constatat faptul că ardeau cele două anexe și exista pericolul de propagare a flăcărilor la casă. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit aproximativ două ore”, au precizat reprezentanții IJSU Botoșani.




 

 

Spune-ne opinia ta