Incendiu puternic într-o gospodărie din Arborea. Focul ar fi fost pus în mod intenționat

Un incendiu violent a izbucnit, vineri, într-o gospodărie din localitatea Arborea, a anunțat Dorina Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani.

Potrivit pompierilor, cinci stive de furaje și un adăpost de animale au fost cuprinse de flăcări. Alarma a fost dată chiar de proprietarul gospodăriei, cu puțin timp înainte de ora 11:00, speriat că incendiu s-ar putea extinde la casă.

„La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă. Pompierii au constatat că ardeau generalizat cele cinci stoguri de furaje și o parte din adăpostul de animale. Din cauza vântului, care sufla cu putere, puțin a lipsit ca flăcările să nu ajungă la casă”, a declarat Dorina Lupu.

 

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, au intervenit, în total, zece pompieri militari și un elev, aproape trei ore.

Intervenția a fost una dificilă având în vedere faptul că arderea era întreținută de cantitatea mare de furaje și de vântul puternic.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată. Cazul a fost preluat de polițiști.

De asemenea, echipajul SMURD din Dorohoi a fost și el solicitat la această intervenție întrucât un bărbat, rudă cu proprietarul, s-a zgâriat într-o sârmă, la nivelul feței.

Paramedicii i-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, persoana refuzând transportul la spital.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...