Peste 200 de oi au pierit într-un incendiu produs, duminică după-amiază, pe raza localității Tocileni, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU), Dorina Lupu.
Potrivit sursei citate, flăcările au distrus construcția care adăpostea animalele. Pentru stingerea incendiului intervin pompierii Detașamentului din Botoșani, cu trei autospeciale, de mai bine de două ore.
„Misiunea lor este îngreunată de vântul puternic care întreține arderea. Au reușit să oprească propagarea flăcărilor la peste 1000 de baloți de furaje”, a precizat Lupu.
(Știre în curs de actualizare)