Incendii de vegetație de amploare în trei localități din Botoșani, zeci de hectare pârjolite de flăcări! (Foto)

În cursul zilei de ieri, pompierii au intervenit pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată, în următoarele localități:

-Costești (Răchiți) - au ars aproximativ 200 metri pătrați de vegetație uscată de pe marginea drumului.

Pentru stingerea incendiului au acționat pompierii din cadrul Detaşamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere.

-Agafton (comuna Curtești) - au ars aproximativ două hectare de vegetația uscată. 

Pompierii de la Detașamentul Botoșani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Curtești au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă. Au fost salvate trei case.

 

-Trușești - a ars vegetația uscată de pe o suprafață de aproximativ 20 de hectare.

Pentru stingerea incendiului au acționat pompierii de la Garda de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere. Intervenția a fost dificilă din cauza suprafeței extinse afectate, a terenului accidentat și a faptului că operațiunile s-au desfășurat pe timp de noapte.

Cauza probabilă de producere a incendiilor a fost utilizarea focului deschis în spații deschise.

„Reamintim că arderea vegetației este strict interzisă prin lege. Pe lângă faptul că este ilegală, această practică este extrem de periculoasă și poate pune în pericol locuințe, păduri, terenuri agricole și chiar vieți omenești”, transmit reprezentanții ISU Botoșani.

În condiții de vânt, focul se poate extinde rapid și poate ajunge în apropierea locuințelor sau a zonelor împădurite. De asemenea, fumul dens poate reduce vizibilitatea pe drumurile publice, crescând riscul producerii accidentelor rutiere.

Protejarea mediului și a comunității depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Evitați orice acțiune care ar putea provoca incendii de vegetație.

Pentru a preveni producerea incendiilor de vegetație uscată, pompierii reamintesc cetățenilor următoarele măsuri de siguranță:

▪️nu utilizați focul deschis pentru igienizarea terenurilor;

▪️nu aruncați resturi de țigări sau chibrituri aprinse pe câmp sau la marginea drumurilor;

▪️supravegheați permanent focul dacă aprindeți grătare sau alte surse de foc în aer liber.

Dacă observați izbucnirea unui astfel de incendiu, apelați de urgență numărul 112 și transmiteți cât mai clar informațiile despre locul în care se manifestă incendiul.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.





 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox, 26 iulie: Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel; Sf. Sfinţit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Paraschevi din Roma

astăzi, 08:00

Sfântul Cuvios Ioanichie s-a născut din părinţi evlavioşi în părţile Muscelului şi din fragedă tinereţe, ascultând chemarea lui Hristos, s-a retras în Mănăstirea Cet...

Artiștii de la Clubul Copiilor Dorohoi, premii și aplauze la Festivalul Național ”Muzritm”! - FOTO

Saturday, 25 July 2026

Elevii de la Clubul Copiilor Dorohoi, din nou pe cele mai înalte trepte ale podiumului la Festivalul Național de interpretare vocal-instrumentală a muzicii ușoare pentru copii și adolescenț...

Președintele Sanitas cere deblocarea angajărilor din sistem: ”Spitalul din Botoşani are un deficit de asistenţi medicali de 42%!”

Saturday, 25 July 2026

Federația Sanitas solicită Parlamentului să adopte o soluție legislativă care să permită spitalelor să angajeze personal în funcție de necesități și de bugetul disponibil. Preşed...