Încă o familie din Botoșani a fost în pericol din cauza flăcărilor, pompierii au intervenit la timp!

Încă o familie din Botoșani a fost în pericol din cauza flăcărilor, pompierii au intervenit la timp!

   Foto: Arhivă

Casa unei familii din localitatea Concești a fost în pericol de incendiu, ieri, cel mai probabil din cauza coșului de fum necurățat de funingine. Din fericire, flăcările au fost observate la timp.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Concești. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta în interiorul coșului de fum și au răcit zona de ardere.

 

În vederea prevenirii pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coșurilor de fum, trebuie adoptate măsuri care să asigure:

- curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

- verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului;

- tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor;

- menținerea unei distanțe de siguranță între coșul de fum și materialele combustibile;

- supravegherea permanentă a focului din sobă sau centrală în timpul funcționării.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Călin Georgescu a primit din nou arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă!

astăzi, 15:04

Tribunalul București a reluat, luni, judecarea cererii depuse de Călin Georgescu prin care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, arest la domiciliu sau cont...

AJPIS Botoșani: Ajutorul de încălzire pentru noiembrie 2026, cererile se depun până la 20 noiembrie!

astăzi, 14:45

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani încurajează persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale să depună cât mai cu...

Decizie importantă a Înaltei Curți pentru copiii care primesc pensie de întreținere: Executarea silită va acoperi și sumele datorate în viitor!

astăzi, 14:26

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat luni, 9 noiembrie 2026, o decizie importantă privind executarea silită a pensiilor de întreținere datorate copiilor mino...