În Suceava: Un bărbat a vrut să își dea foc și s-a ales cu dosar penal. Intervenție cu negociator chemat în regim de urgență! (Video)

Bărbatul era incoerent in declarații și amenință cu autoincendierea, fără a putea prezenta o motivație a intențiilor sale.

La data de 28 decembrie,  in jurul orei 08:45, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că în parcarea din proximitatea Primăriei Municipiului Suceava un bărbat amenință cu săvârșirea unui act suicidal.

Patrulele de poliție deplasate la fața locului au constatat faptul că un bărbat se manifesta agitat, fiind într-o vizibila stare de tulburare, având în mână un recipient cu un lichid inflamabil, o parte a lichidului fiind turnat pe suprafața corpului. Bărbatul era incoerent in declarații și amenință cu autoincendierea, fără a putea prezenta o motivație a intențiilor sale.

 

S-a solicitat în regim de urgență intervenția negociatorului autorizat din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale IPJ Suceava, polițistul încercând sa stabilească un canal de dialog și acționând intre-o manieră condescendentă pentru gestionarea situației.

În paralel luptătorii din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale dar și polițiștii de ordine publică, polițiștii rutieri si polițiștii locali, au delimitat și securizat zona, la momentul oportun realizându-se preluarea și imobilizarea bărbatului fără incidente.

Având în vedere starea de agitație a bărbatului și suspiciunea de consum de băuturi alcoolice, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul indicând valoarea de 0,62 mg alcool pur în aerul expirat.

,,Bărbatul de 47 de ani din municipiul Suceava a fost condus la unitate medicală pentru evaluarea și recoltare probe biologice de sânge întrucât există suspiciunea că a condus autovehiculul pe care l-a parcat în parcarea din proximitatea Primăriei municipiului Suceava anterior incidentului. Întrucât bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice în cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de recoltarea probe biologice, faptă prevăzută și pedepsită conform legilor în vigoare. După finalizarea activităților procedurale si evaluarea medicală, bărbatul urmează sa fie condus la o unitate medicală de profil.”  au transmis reprezentanții IPJ Suceava.

Sursa Video Suceava Fail - Facebook

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

Sunday, 15 November 2026

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

Sunday, 15 November 2026

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

Sunday, 15 November 2026

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...