În memoria eroilor salvatori: Trei ani de la tragicul accident în care a sfârșit ambulanțierul Constantin Brânzilă!

În memoria eroilor salvatori: Trei ani de la tragicul accident în care a sfârșit ambulanțierul Constantin Brânzilă!

 Accidentul din 19 martie 2015  

Zi tristă pentru Ambulanța Botoșani. În urmă cu trei ani, pe data de 19 martie 2015, un ambulanțier murea în misiune, iar colegii trag astăzi un semnal de alarmă cu privire la prioritatea în trafic a echipajelor de intervenție. 

În urmă cu trei ani, în seara zilei de 19 martie 2015, Constantin Brânzilă era de serviciu pe ambulanță și transporta la Iași o fată de 17 ani, care avea nevoie de dializă. Când a ajuns în intersecţia dintre strada Petru Rareş şi Bulevardul Mihai Eminescu, ambulanța, care circula cu girofarul aprins și cu semnalele acustice pornite, a fost lovită de un autocamion care a intrat în intersecție fără să acorde prioritate.

 

Ambulanța, în care se aflau patru persoane, șoferul, o asistentă medicală, fata de 17 ani și mamă acesteia, a fost proiectată într-un stâlp de electricitate, apoi a ajuns din nou pe șosea.

Ambulanţierul, Constantin Brânzilă, în vârstă de 56 de ani, a rămas încarcerat, fiind scos fără viață dintre fiarele contorsionate. De suferit au avut și celelalte persoane din ambulanță, precum și șoferul autocamionului.

Nu a fost singurul eveniment rutier în care au fost implicate ambulanțele, însă cel din 19 martie 2015 a fost cel mai grav. Astăzi, colegii lui Constantin Brânzilă atrag din nou atenția asupra priorității în trafic de care trebuie să beneficieze echipele de intervenție. 

Bărbatul în vârstă de 57 de ani care a murit, pe 19 martie 2015, în cumplitul accident, era unul dintre cei mai vechi angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani şi apreciat de cei cu care lucra. Constantin Brânzilă participase la sute de misiuni de salvare a semenilor. Îşi iubea meseria. Ca şi colegii săi, de fiecare dată când ieşea pe poarta Serviciului Judeţean de Ambulanţă era expus la pericole în trafic. Era răspunzător atât de viaţa medicilor şi asistentelor cu care lucra, cât şi a pacienţilor pe care îi transporta. 


Scăpase ca prin minune, în iulie 2013! În timp ce se afla în misiune, la intersecţia drumurilor Vorona-Tudora-Joldești, Ambulanţa condusă de Constantin Brânzilă a fost izbită în plin de o dubiţă condusă de un tânăr de 28 de ani, care a intrat în intersecţie fără să se asigure, deşi avea semnul STOP. Din fericire, echipajul de pe Ambulanţă a fost rănit uşor atunci, şi Constantin Brânzilă spunea la acea vreme că este bucuros că nu a fost mai rău, că au scăpat cu viaţă! "O  maşină se repară", spunea el. Nu a mai avut aceeași soartă pe 19 martie 2015!

În memoria colegului mort în misiune în urmă cu trei ani, Ambulanţa Botoşani a ridicat un monument în curtea unităţii.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rovinieta ar urma să fie calculată în funcţie de norma EURO. Cât va fi taxa de drum

Sunday, 17 May 2026

Ministerul Transporturilor propune ca rovinieta să fie stabilită și în funcție de clasa de emisii poluante (EURO), începând cu 1 iulie, iar noile tarife să fie actualizate anual...

Patronul milionar din SuperLiga a dat lovitura: A luat un cal cu 10.000€ și l-a vândut cu o sumă uriașă pentru România

Sunday, 17 May 2026

Pe lângă echipa de fotbal FC Botoșani, Valeriu Iftime deține la 35 de kilometri de Botoșani o fermă de cai de rasă, unde face profit cu animalele. Valeriu Iftime a dezvăluit că a v&ac...

Zeljko Kopic a fost pus să aleagă între FCSB și FC Botoșani pentru barajul lui Dinamo de Conference League

Sunday, 17 May 2026

Zeljko Kopic (48 de ani) a reacționat, după ce Dinamo a remizat, scor 0-0, cu CFR Cluj, în etapa a noua a play-off-ului SuperLigii. Această remiză a făcut-o pe Dinamo să fie sigură de ...

-->