Polițiștii din cinci județe au descins în peste 20 de locații din Botoșani! (Foto, Video)

Sunt vizate sediile unor societăți comerciale, dar și persoane fizice. Peste 100 de polițiști sunt angrenați în descinderi.

Duminică dimineață, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași, Biroul de Investigare a Fraudelor și Biroul Județean de Poliție Transporturi Botoșani, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Suceava, Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bacău, Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Botoșani și jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, pun în executare 22 de mandate de percheziție domiciliară emise de Tribunalul Galați si Judecătoria Săveni, la sediul unor societăți comerciale care au ca obiect de activitate comercializarea de produse piscicole, precum și la persoane fizice bănuite de infracțiuni la regimul navigației și braconaj piscicol, din comunele Ripiceni  (19 locații)  și Manoleasa (3 locații). 

 

Peste 100 de forțe de ordine sunt angrenate în acțiune pentru probarea activității infracționale a persoanelor care pun in exploatare/navigație ambarcațiuni de pescuit comercial neînregistrate la Autoritatea Navală Română - ANR (registrul navelor), cu care efectuează activități de pescuit comercial pe Lacul de acumulare Stânca- Costești, folosind unelte ilegale (setci monofilament), ulterior peștele fiind comercializat de către societăți de profil fără documente legale.




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Va funcționa comasarea voluntară a localităților? Liberalii, de la ”cine o să renunțe la postul de primar?” la ”este clar că trebuie făcută această reformă!”

astăzi, 10:55

Comasarea voluntară a localităților cu sub 1500 de locuitori, ca parte a planului anunțat de liderul PSD Sorin Grindeanu pentru reforma administrației, stârnește numeroase discuții î...

De la lucrări fără aviz până la semnalizarea deficitară a acestora, polițiștii au amendat mai mulți executanți!

astăzi, 10:35

La data de 27 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea modului de respectare a legislației rutiere de către executanți de lucrări la drumu...

LA MULȚI ANI! Ierarhul născut în Știubieni își serbează astăzi ziua de naștere!

astăzi, 10:15

Ierarhul s-a născut în 28 octombrie 1960 la Știubieni, județul Botoșani, o zonă în care credința are un rol foarte important în viața oamenilor, și a fost botezat Vasile de e...