Îmbrăcată doar cu lenjerie și beată, o tânără de 21 de ani s-a izbit cu mașina într-un cap de pod

Doar în chiloți și cu cizme în picioare, dar ruptă de beată. Așa s-a urcat o tânără din Argeș la volanul mașinii sale, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la 03:00 dimineața. Ce a urmat este lesne de intuit. Tânăra a făcut accident, după ce a lovit un cap de pod. Și-a distrus mașina, dar a scăpat teafără.

„În noaptea de 24 spre 25 septembrie a.c., în urma unui eveniment rutier petrecut în jurul orei 03:00, pe DN 67B, pe raza comunei Moșoaia, din care au rezultat doar pagube materiale, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au stabilit că persoana care conducea autovehiculul implicat în eveniment se afla sub influența alcoolului.

 

Astfel, persoana în cauză, respectiv o tânără de 21 de ani, din Pitești, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă cea în cauză a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de probe biologice, conform art. 337 din Codul Penal. De asemenea, a fost dispusă măsura administrativă de suspendare a dreptului de a conduce, fiind emisă dovadă înlocuitoare fără drept de circulație”, anunță IPJ Argeș, conform Știripesurse.ro.

„Paramedicii SMURD au monitorizat o persoană de sex feminin în vârstă de 21 de ani, care ulterior nu a avut nevoie de transport la spital”, a transmis ISU Argeș.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”

astăzi, 13:18

MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...

Semnificațiile zilei de 14 noiembrie: „Lăsatul secului” pentru Postul Crăciunului

astăzi, 12:21

În fiecare an, pe 14 noiembrie, în Biserica Ortodoxă este cinstit Sfântul Apostol Filip. Tot în această zi, în calendar, este consemnat „lăsatul secului pentru p...

Sucevenii se amuză: Cum arată noul ”județ al geniilor” / Fost prefect: ”Vor să șteargă Botoșaniul de pe hartă!”

astăzi, 10:48

O pagină de socializare a lansat în spațiul public o imagine ”adaptată” noilor discuții cu privire la reforma administrativă a țării, un proiect anunțat în ultimele să...