Grav accident la Mândreşti, comuna Vlădeni, între un autoturism și un microbuz: trei persoane au ajuns urgent la spital cu multiple traumatisme

Un accident grav a avut loc, luni seară, în dreptul localităţii Mândreşti, comuna Vlădeni. Doi tineri de 19 ani, precum şi un bărbat de 78, pasager într-unul din autoturism, au ajuns la spital cu mai multe traumatisme.

Accidentul a avut loc în momentul în care un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani a intrat în depăşirea unui alt autoturism parcat pe partea dreaptă a drumului, moment în care s-a izbit frontal cu un microbuz condus de un tânăr de 20 de ani, care venea din sens opus. În microbuz se aflau şoferul şi alţi cinci pasageri, care se întorceau spre Botoşani de la muncă.

 

În urma impactului violent, şoferul din microbuz, un tânăr de 20 ani şi un alt tânăr de 19 ani, precum şi tatăl şoferului din maşina care a produs accidentul, au fost răniţi.

La faţa locului au sosit ambulanţe şi echipaje de poliţie. Răniții prezentau traumatisme la nivelul capului, coloanei lombare, membre superioare sau inferioare.

Poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului, din primele cercetări reieşind faptul că şoferul autoturismului care a intrat în depăşire este vinovat. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatele etilotest, rezultatele fiind negative.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

astăzi, 18:11

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

astăzi, 17:49

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...

AJPIS Botoșani: Peste 20 de controale ale inspecției sociale în octombrie 2026, sancțiuni contravenționale de 20.000 lei!

astăzi, 15:06

În luna octombrie 2026, inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani au desfășurat 21 de misiuni de control, evaluare și monitorizare. ...