FOTO, VIDEO - Focuri de armă si 18.000 de pachete cu ţigări de contrabandă confiscate de poliţiştii de frontieră botoșăneni!

Pentru oprirea contrabandiștilor de țigări, care nu s-au supus somațiilor legale, polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase șase focuri de avertisment.

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți Prut, judeţul Botoşani au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de responsabilitate, 18.000 pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare totală de 205.000 lei,  marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din România.

Pentru oprirea contrabandiștilor de țigări, care nu s-au supus somațiilor legale, polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase șase focuri de avertisment.

 

În data de 28 aprilie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți Prut - I.T.P.F. Iași au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.
 

Astfel, în jurul orei 01.30, polițiștii de frontieră au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, mai multe persoane care se deplasau dinspre malul râului Prut către localitatea Horodiștea, cărând în spate colete cu țigări. 

"Deși colegii noștri au efectuat somații legale de oprire, persoanele au abandonat coletele cu țigări și au fugit, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase  șase focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare", a precizat subcomisar de poliţie Minodora Răcnea, purtător de cuvânt S.T.P.F. Botoşani.

În urma inventarierii coletelor abandonate, a rezultat cantitatea de 18.000 de pachete cu ţigări (360.000 ţigarete), marca Ashima și Ritm, în valoare totală de aproximativ 205.000 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în aria infracţională. 



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Maia Sandu vorbește din nou de unirea Republicii Moldova cu România: „Rusia se apropie de granițe!” / ”Nu avem suficient sprijin popular”

astăzi, 11:24

Într-un interviu pentru publicația Valasz din Ungaria, Maia Sandu a spus că unirea cu România poate fi o soluție pentru securitatea țării, dar a recunoscut că nu există încă ...

„Drumul mănăstirilor”, unul dintre cele mai fascinante și totodată puțin cunoscute trasee turistice ecumenice din țară

astăzi, 11:07

Cunoscut ca „Drumul Mănăstirilor” după ce a fost reabilitat în totalitate de Consiliul Județean Botoșani, în 2023, și inclus în circuitul turistic național, î...

Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră de la Racovăț!

astăzi, 10:38

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie ucraineană care a prezentat la controlul de fro...