Femeie transportată la spital, după un accident cu un microbuz, în Dorohoi! (Foto)

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o ambulanță aparținând SAJ și Poliția.

O femeie, în vârstă de 64 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs, în această după-amiază.

În eveniment, care s-a produs pe strada George Enescu din municipiul Dorohoi, au fost implicate un autoturism și un microbuz, în care se aflau doi pasageri și șoferul. În mașină era doar conducătorul auto. 

Pompierii militari au constatat faptul că toate persoanele erau ieșite din autovehicule. O femeie, pasageră în maxi-taxi, a fost preluată de echipajul medical, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de incendiu.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

astăzi, 19:42

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

astăzi, 18:11

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

astăzi, 17:49

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...