O femeie în vârstă de 61 de ani, a fost găsită fără suflare, marți, în curtea blocului central al Spitalului Județean de Urgență din Botoșani, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit acesteia, trupul neînsuflețit a fost descoperit de către un asistent, în apropiere de unitatea de terapie intensivă mobilă. Cadrul medical a apelat la 112, la fața locului fiind direcționate mai multe echipaje de criminalistică și medicină legală.
„Cadavrul a fost ridicat în vederea efectuării autopsiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. La definitivarea anchetei, se va propune o soluţie procedurală”, a precizat Nenişcu.
Femeia nu avea adăpost și era des văzută în curtea unității sanitare, unde își petrecea mare parte a timpului. Ea a fost găsită acoperită cu o pătură, semn că moartea a survenit în somn, cel mai probabil pe fondul frigului.