Femeie dispărută de câteva zile, găsită moartă într-un iaz

Femeie dispărută de câteva zile, găsită moartă într-un iaz

Femeia de 59 de ani, din comuna Durnești, care dispăruse de câteva zile, a fost găsită înecată într-un iaz, a anunțat marți purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Delia Nenișcu.

Potrivit sursei citate, femeia a părăsit domiciliul în cursul zilei de sâmbătă, familia solicitând a doua zi ajutorul polițiștilor pentru găsirea acesteia. Ea a fost găsită într-un iaz de pe raza localității de domiciliu.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind dispusă efectuarea autopsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului”, a precizat Nenișcu.

 

Spune-ne opinia ta