Femeie din Dorohoi salvată de pompieri, după ce i s-a făcut rău în baie (video)

Pompierii Gărzii de Intervenție din Dorohoi au fost solicitați, luni seară, să intervină pentru salvarea unei femei în vârstă de 81 de ani, au informat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

„Apelul la 112 a fost făcut chiar de către fiul acesteia, după ce a încercat, fără succes, să pătrundă în locuință și nu știa în ce stare se află mama sa. Pompierii au pătruns în apartamentul aflat la etajul I, pe geamul de la balcon și au găsit-o pe proprietară căzută în baie, conștientă”, au precizat oficialii IJSU.

Bătrâna a fost predată echipajului SMURD aflat la fața locului, ulterior fiind transportată la Spitalul Municipal din Dorohoi pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.






 

 

Spune-ne opinia ta