Un accident rutier a avut loc, miercuri, în intersecția dintre strada Octav Onicescu și Calea Națională, din municipiul Botoșani. O femeie a fost acroșată de o mașină pe trecerea de pietoni, a confirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Delia Nenișcu.
Potrivit acesteia, la volanul autoturismului se afla un tânăr de 21 de ani, din localitate. Acesta vira spre stânga în momentul în care a surprins și accidentat femeia. El nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Victima a fost transportată spre spital de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
„În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Nenișcu.