O femeie de 48 de ani a ajuns la spital, vineri seară, după ce a fost acroșată de o mașină, chiar pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a petrecut pe Bulevardul Victoriei, din municipiul Dorohoi.
Potrivit echipajului de poliție direcționat la fața locului, femeia a fost lovită în momentul în care un șofer de 21 de ani a ocolit un autoturism care vira la stânga spre strada Duzilor. El nu a mai observat femeia, lovind-o cu partea dreaptă a autoturismului.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
O ambulanță a preluat victima și a transportat-o spre Spitalul Municipal, cu semne de fractură la nivelul piciorului drept.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte a producerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale, fiind deschis dosar pentru vătămare corporală din culpă.
(fotografie generică)