Exercițiu impresionant cu forțe și mijloace în teren la Leorda (fotogalerie)

14 persoane au fost rănite în urma unui accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme. Evenimentul s-a produs pe raza localității Leorda, în aproprierea trecerii la nivel cu calea ferată. În toate autovehiculele există persoane încarcerate sau cu afecțiuni care le pun viața în pericol. La scurt timp după impact, unul dintre autoturisme a fost cuprins de flăcări.

Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe și mijloace în teren, ce a avut loc, astăzi. 

 

Pentru gestionarea situațiilor de urgență, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Pe timpul exercițiului, pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, extragerea persoanelor din autoturisme și acordarea primului ajutor medical răniților. La fel ca în situațiile reale, echipajele SMURD și ale Serviciului Județean de Ambulanță au acționat pentru salvarea persoanelor, trierea și acordarea primului ajutor în Postul Medical Avansat și transportarea acestora la spital.

S-a impus și intervenția jandarmilor, pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică.

Fluidizarea traficului,  și cercetarea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, pe timpul desfășurării exercițiului au fost asigurate de către polițiști.

Având în vedere numărul mare de victime, Direcția de Sănătate Publică Botoșani a declanșat Planul alb la nivelul unităților spitalicești din municipiile Botoșani și Dorohoi.

Fiind abordate situații tactice de o complexitate ridicată, la exercițiu au participat echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, Direcției de Sănătate Publică, Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani și Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani.

Exerciţiul, la care au participat reprezentanții instituțiilor cu responsabilități în gestionarea unor astfel de situații de urgență, a urmărit testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, creșterea gradului de pregătire a personalului, precum şi verificarea modului de cooperare între structurile cu atribuţii în managementul tipurilor de risc.

(Comunicat de presă emis de IJSU Botoșani)





















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Profesoara unui liceu din Botoșani amenințată cu moartea de un elev, dosar penal deschis de polițiști! Șeful IȘJ: „Copilul are un comportament agresiv”

astăzi, 12:26

O situație revoltătoare și ieșită din comun a avut loc, zilele trecute, la un liceu din județul Botoșani. O profesoară, diriginta unei clase de a IX-a, a fost amenințată cu moartea de unul d...

Botoșănean reţinut după ce a vândut o maşină care nu era a lui!

astăzi, 12:04

Un bărbat din judeţul Botoşani a fost reţinut după ce ar fi vândut autoturismul unei femei, care i-l împrumutase. Bărbatul de 42 de ani, din comuna Vârfu Câmpului, est...

„Reziliența începe acasă” - ISU Botoșani, alături de comunitate de Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor și Ziua Informării Preventive!

astăzi, 11:27

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga ” al Județului Botoșani marchează, în data de 13 octombrie a.c., Ziua Informării Preventive și Ziua Internațională p...