Elicopter SMURD solicitat pentru bătrânul care a suferit arsuri într-un incendiu

Elicopter SMURD solicitat pentru bătrânul care a suferit arsuri într-un incendiu

Bătrânul de 91 de ani, din localitatea Răchiți, care a suferit arsuri, joi, după ce bucătăria de vară din gospodărie a fost distrusă de flăcări, în urma unei explozii, este transferat la Iași cu elicopterul SMURD, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, bărbatul a suferit arsuri la picioare și la față, însă a avut puterea să scoată din interior o butelie care ardea în incendiul cauzat, cel mai probabil, de o acumularea de gaze în camera respectivă.

„Deflagrația s-a produs în momentul în care bărbatul a vrut să folosească aragazul din bucătăria de vară și a aprins un chibrit. Flăcările au cuprins, aproape instantaneu, mai multe bunuri din interior, dar și tavanul încăperii”, a relatat Lupu.

Elicopterul a aterizat la Unitatea Militară 01189 de pe strada Petru Rareș, unde bărbatul a fost adus de un echipaj de ambulanță. Măsurile de prevenire a unui incident la aterizarea și decolarea elicopterului au fost luate de pompierii Detașamentului din Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta