Elev de 17 ani din municipiul Botoșani, bătut în fața liceului

Un elev în vârstă de 17 ani, de la Liceul Tehnologic „Alexandru cel Bun” din municpiul Botoșani, a fost bătut în fața școlii, marți dimineață, de către un tânăr de la o altă unitate de învățământ.

Agresorul a sărit la bătaie pe fondul unor neînțelegeri mai vechi. Elevul de la „Alexandru cel Bun” s-a ales cu fractură de mandibulă.

Întrucât elevul era plin de sânge în urma loviturilor suferite, a fost solicitat, prin apel la 112, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Victima a fost transportată la spital, pentru îngrijirile medicale de specialitate.

„S-a întocmit dosar penal pe numele agresorului, pentru lovire sau alte violențe”, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție.

Ca urmare a incidentului, și Inspectortul Școlar Județean a demarat o anchetă internă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

astăzi, 19:28

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

astăzi, 18:45

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

astăzi, 18:16

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...