Două persoane au murit, după ce au căzut cu mașina într-un lac înghețat dintr-o localitate din Suceava. Pompierii botoșăneni au venit în sprijinul celor din Suceava (video)

Pompierii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani le-au sărit în ajutor salvatorilor din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Suceava, pentru a recupera un autoturism căzut într-o acumulare de ape de pe raza localității Liteni.

Potrivit Dorinei Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani, unul dintre scafandrii botoșăneni, împreună cu colegii de la ISU Suceava, a intrat în apa rece, a legat cu lanțuri autoturismul pentru a fi tractat și a ajutat la scoaterea celor două victime din interior.

Din nefericire, cei doi ocupanți ai autovehiculului, un bărbat de 75 de ani și o femeie de aproximativ 20 de ani, au fost găsiți decedați.











 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Consiliul Județean Botoșani vrea să cumpere un teren lângă spital pentru amenajarea unei parcări! (Video)

Friday, 2 October 2026

Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară din luna septembrie demararea procedurilor privind achiziționarea unui teren situat lângă Spitalul Județean de Urgență „M...

Valeriu Iftime a izbucnit, s-a certat la cuțite cu vicele Birta și câțiva social-democrați: „Nu vă fie frică de școală” / „Când o să ne conducă fraierii și fără școală” (Video)

Thursday, 1 October 2026

Consiliul Județean Botoșani vrea să își eficientizeze activitatea printr-o filosofie japoneză devenită celebră în mediul de afaceri: „kaizen”, conceptul îmbunătă...

Încă o profesoară din Botoșani se alătură consilierilor județeni: Astăzi a depus jurământul! (Foto)

Wednesday, 30 September 2026

Echipei de consilieri a Consiliului Județean Botoșani se alătură o nouă profesoară. Este vorba despre Daniela Vicol, care îl înlocuiește pe Dan Pădurariu care a demisionat. Prof...