Două mașini făcute praf la Zăicești, în urma unui impact frontal. Cinci persoane transportate la spital, printre care și doi copii

Un accident rutier grav s-a produs, luni după-amiază, în localitatea Zăicești, din județul Botoșani. Două autoturisme s-au ciocnit frontal, în urma impactului fiind rănite și transportate la spital cinci persoane. Printre victime sunt incluși și doi copii.

Șoferul unui Ford cu volan pe dreapta circula dinspre Iași spre Botoșani. Cu intenția de a depăși un alt autovehicul, acesta a intrat pe contrasens, încălcând prevederile corespunzătoare liniei duble continue, și s-a izbit, ulterior, de un Passat condus reguamentar.

Toate cele cinci persoane implicate au fost preluate de patru ambulanțe din cadrul Serviciului Județean și din cadrul SMURD. În autoturismul Passat se aflau doi copii. 

Polițiștii sunt încă la fața locului și efectuează cercetări.




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ASTĂZI: 1.200 de porții de pizza, oferite gratuit la Biserica Pacea din Botoșani. „Binele și bucuria se înmulțesc atunci când le dăruim mai departe!”

astăzi, 09:30

Un gest de generozitate va aduce zâmbete pe chipurile a 1.200 de persoane din Botoșani. O firmă sin Botoșani oferă gratuit 300 de pizza extra large, care vor fi împărțite în c&...

ALERTĂ dispariție minor: Sophien Constantin are 14 ani, familia a cerut ajutorul polițiștilor!

astăzi, 08:57

Noaptea trecută, în jurul orei 03:30, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a unui minor,  Chisăliță Sophien Constantin, de 14 ani, din municipiu...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (430)

astăzi, 08:14

„HOHOTE”, O REVISTĂ STRĂLUCITOARE Prin intermediul epigramistului Mihai Haivas primesc nr. 79 (nr. 37 serie nouă) al revistei „HOHOTE”. Este o publicație națională de ...