Un adolescent în vârstă de 15 ani este cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni. Acesta a furat un autoturism, a provocat un accident într-o intersecție din municipiul Botoșani, a părăsit locul faptei și a fost prins abia după o urmărire ca în filme, fiindu-i blocată calea cu mai multe autospeciale ale polițiștior. La verificare, s-a constatat că se afla și sub influența băuturilor alcoolice. Toate acestea s-au întâmplat în decursul a câteva ore, în noaptea de joi spre vineri.
Adolescentul a participat la o petrecere în Irish Pub, unde a consumat băuturi alcoolice. Acolo, a furat cheile auto ale unei tinere de 19 ani, din Săveni, autoturismul aparținând părinților acesteia. Băiatul a părăsit localul, a deblocat autoturismul, a introdus cheia în contact și s-a făcut nevăzut.
Conducând sinuos și agățând mai multe mașini și borduri, a intrat într-un canal, însă a reușit să scoată autoturismul și și-a continuat plimbarea. La intersecția dintre străzile Ion Pillat și Tudor Vladimirescu, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu mașina condusă de o femeie de 47 de ani, din municipiul Botoșani, rezultând avarierea ambelor autoturisme implicate. A părăsit locul faptei, însă conducătoarea auto a sesizat poliția, prin apel la 112, observând că șoferul care a provocat accidentul, era mult prea tânăr.
Mai multe echipaje de poliție l-au interceptat pe strada Ion Pillat și l-au urmărit sute de metri, până când două autospeciale ale forțelor de ordine au blocat drumul pe ambele sensuri, iar băiatul a fost nevoit să frâneze. După ce a coborât din mașină, polițiștii l-au testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a indicat 0,2 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Minorul în vârstă de 15 ani este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și furt în scop de folosință, fiind deschis dosar penal”
, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Cazul este preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.