Doi soţi s-au bătut într-un apartament din Botoşani! Au intervenit jandarmii!

Locuitorii de pe strada Aleea Cinema din municipiul Botoşani au fost, în seara zilei de sâmbătă, 18 august a.c., martorii unui scandal de amploare în familie.

Un echipaj de jandarmi a intervenit în urma unui apel 112 făcut de către unul dintre protagonişti, care a sesizat scandalul în desfăşurare din apartamentul pe care îl împarte cu partenera de viaţă.

Cei doi, soţ şi soţie, au fost găsiţi de jandarmi cu urme vizibile de violenţă pe corp, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se faptul că cei doi s-au lovit reciproc, ca urmare a unei neînţelegeri familiale, la scandal asistând şi un alt membru al familiei.

 

Consumul de băuturi alcoolice de către bărbat şi reproşurile făcute de soţie au dus la amplificarea stării tensionate existente, finalitatea fiind una neplăcută pentru cuplul botoşănean.

"Jandarmii au întocmit în acest caz actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,violenţă în familie”, cu precizarea că, potrivit prevederilor Codului Penal, împăcarea înlătură răspunderea penală a făptuitorului", a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...