Doi frați și-au pus mașinile în viteză și au gonit prin oraș. Polițiștii i-au urmărit până la Rediu, dar numai unul a fost prins

Duminică, poliţiştii Biroului Rutier Botoşani aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe bulevardul M. Eminescu, au efectuat semnal de oprire pentru două autoturisme care circulau cu viteză, unul în spatele celuilalt, dinspre strada Marchian către strada N. Iorga.

Întrucât conducătorii autoturismelor respective nu s-au conformat semnalelor poliţiştilor, s-a procedat la urmărirea acestora, până în zona pădurii Rediu, unde unul dintre cele două vehicule a fost blocat în trafic.

 

Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr de 24 de ani, din comuna Albeşti. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Totodată, el a declarat poliţiştilor că al doilea vehicul era condus de fratele său, în vârstă de 21 de ani.

Cu ocazia verificărilor a rezultat că bărbatul de 24 de ani figurează cu permisul de conducere suspendat.

Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă  în cuantum de 580 de lei, fiecare, pentru neoprire la semnal, în cauză fiind întocmit şi un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

Sunday, 15 November 2026

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

Sunday, 15 November 2026

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

Sunday, 15 November 2026

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...