Doi copii, de 4 şi 8 anișori, găsiţi morți într-o baltă de la marginea unui sat. Părinţii, anchetaţi!

Surse din anchetă spun că familiile celor doi copii erau de mult în vizorul autorităţilor din cauza problemelor sociale şi a condiţiilor precare de trai!

Tragedie uriaşă, aseară, într-o comună. Doi copii, un băieţel de patru ani şi o fetiţă de opt ani, au fost găsiţi morţi într-o baltă, la marginea satului în care locuiau. Mama celui mic este cea care a făcut descoperirea macabră şi a sunat disperată la urgenţe. Surse din anchetă spun că cei doi făceau parte din familii cu probleme, şi erau de mult timp în vizorul autorităţilor.

Asistenta care i-a găsit pe cei mici, în stare de şoc

Asistentă medicală: Eu am găsit o bicicletă, era pe drum. Hăinuțele pe marginea bălţii.

 

Reporter: Sunteţi afectaţi.

Asistentă medicală: Fără cuvinte, da. 

Satul Docăneasa, județul Vaslui. În jurul orei 19, mama băieţelului îşi caută disperată fiul prin sat, după ce acesta a dispărut de pe o străduţă, acolo unde se juca cu alţi copii. O vecină i-a spus că l-a văzut pe cel mic că se duce spre baltă. Acolo şi-a găsit copilul mort în apă. La câţiva paşi distanţă, era şi fetiţa de opt ani.

Mama băiatului a sunat la 112. Mai mulți localnici au venit în ajutor.

"Până la sosirea echipajelor medicale, cetăţenii prezenţi au început manevrele de resuscitare, continuate ulterior de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi apoi de echipajul SMURD", a declarat Ionela Boghiţă, purtător de cuvânt ISU Vaslui.

"La ajungerea echipajului TIM, ambii pacienţi prezentau semne de moarte biologică ireversibilă. Aşa că, nu am putut face altceva decât să constatăm decesul", a transmis Vlad Simian, medic SMURD Vaslui.  

Ipotezele anchetatorilor: înec sau hipotermie

Prima ipoteză a anchetatorilor este că cei mici au murit din cauza hipotermiei. O altă variantă ar fi înecul. Cadavrele au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Vaslui, acolo unde rezultatele autopsiei vor arăta cauzele deceselor.

"Pot să spun că provin din două familii neglijente, pentru că un copil… copiii nu aveau ce căuta la ora 18:40 să iasă din sat, 500 de metri către extravilanul satului Docăneasa, să meargă la scăldat", a subliniat Ionuţ Ghiur, primarul comunei Vinderei.

Surse din anchetă spun că familiile celor doi copii erau de mult în vizorul autorităţilor din cauza problemelor sociale şi a condiţiilor precare de trai, scrie observatornews.ro.

Poliţiştii, cât şi cei de la Protecţia Copilului, au deschis anchete pentru a stabili cum a fost posibil ca cei mici să dispară de sub ochii părinţilor şi să meargă nesupravegheaţi spre baltă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean acuzat de moartea unui om, ajunge după opt ani și jumătate în fața instanței!

astăzi, 09:24

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului U.C.M., în vârstă de 51 de ani, din comuna Mihăileni, ...

O mașină cum alta nu prea mai vezi, ajunsă la RAR Botoșani: „S-a asigurat că această mașină nu se va mai întoarce în trafic” (Foto)

astăzi, 09:01

Adesea, angajații RAR sunt întrebați de ce inspectează întregul autovehicul atunci când proprietarul vine pentru verificarea tehnică necesară redobândirii certificatului d...

După Iftime și Bolojan, a venit rândul lui Rareș Bogdan să fie audiat ca martor la DNA Iași!

astăzi, 08:34

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a fost citat la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, în dosarul ce îl vizează pe omul de afaceri vasluian Fănel Bogos. Politicianul a f...