Polițiștii au organizat, vineri, o amplă acțiune în zona Centrului Civic din orașul Flămânzi, pentru prevenirea faptelor antisociale, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit sursei citate, în cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 40 de persoane, acestea fiind atenționate cu privire la modul de respectare a normelor de conviețuire.
„Acțiunea a avut un caracter preventiv, scopul acesteia fiind descurajarea oricăror fapte de natura a tulbura ordinea și liniștea publică”, precizează IPJ Botoșani.
În activități au fost angrenați lucrătorii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi și Secției de Poliție Rurală nr. 8.
„Totodată, pe raza întregului județ s-au desfășurat astfel de activități preventive, fiind constate și aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 26.000 de lei. De asemenea, au fost constate 5 infracțiuni și au fost reținute 6 permise de conducere”, mai arată IPJ.