Depozit de lemne, cuprins de flăcări în miez de noapte. Pompierii s-au luptat să lichideze incendiul mai bine de trei ore

Pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești au intervenit noaptea trecută pentru a stinge un incendiu care a cuprins un depozit de material lemnos în localitatea Bogdănești, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani.

Alarma a fost dată la miezul nopții de către un localnic. La fața locului s-a intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la depozitul de lemne pe o suprafață de aproximativ 65 de metri pătrați, fără pericol de propagare la clădirile din vecinătate. S-a acționat mai bine de trei ore pentru stingerea tuturor focarelor și înlăturarea efectelor.

„Cauza probabila a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată, ancheta fiind preluată de polițiști”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt al IJSU.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

astăzi, 13:10

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...