Deflagrație cauzată de o butelie, la Săveni. Un bărbat a ajuns la spital! FOTO

S-a întâmplat în această dimineață, în jurul orei 6.30. Bărbatul a dorit să folosească aragazul, însă în momentul în care a aprins un chibrit, gazul acumulat în încăpere de la o butelie, a explodat. 

Un bărbat în vârstă de 75 de ani, din orașul Săveni, a ajuns la spital cu arsuri pe față și mâini în urma unei explozii care s-a produs într-o bucătărie de vară din gospodăria sa.

S-a întâmplat în această dimineață, în jurul orei 6.30. Bărbatul a dorit să folosească aragazul, însă în momentul în care a aprins un chibrit, gazul acumulat în încăpere de la o butelie, a explodat. 

Deflagrația nu a fost urmată de incendiu, dar a distrus bucătăria de vară.

 

Cu toate că a suferit arsuri, proprietarul nu a solicitat ajutor medical. Puțin după ora 8.00, fiul bătrânului a cerut sprijin. La fața locului,  au ajuns un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni și unul aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. În timp ce echipajul medical acorda primul ajutor proprietarului, pompierii au intervenit pentru înlăturarea efectelor exploziei.





 

 Pentru înlăturarea pericolului de explozie sau incendiu din locuinţele botoşănenilor, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă:

- să nu folosească butelii de aragaz fără regulator de presiune, cu garnituri deteriorate, cu furtunul de cauciuc care prezintă porozităţi, crăpături sau deformări;
- să nu folosească aparate de utilizare (aragazuri, plite, maşini de gătit etc.) cu defecţiuni sau improvizaţii. Repararea şi întreţinerea acestora să se facă numai prin unităţi autorizate;
- să nu folosească butelii de aragaz neomologate;
- să nu mânuiască şi să nu transporte buteliile cu gaze lichefiate, fără luarea măsurilor de protecţie împotriva lovirii, căderii şi deformării lor;
- să nu transvazeze gazele lichefiate dintr-o butelie în alta;
- să nu păstreze buteliile de aragaz, pline sau goale, în apropierea surselor de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare;
- să nu modifice instalaţiile de gaze fără aprobări legale şi prin intermediul unor persoane neautorizate;
- să verifice permanent starea furtunurilor flexibile prin care sunt racordate aparatele de utilizare la instalaţia de gaze naturale. În situaţiile în care apar fisuri, crăpături etc. să le înlocuiască cu altele omologate, cu ajutorul persoanelor autorizate;
- pentru verificarea etanşeităţii se va utiliza numai soluţie de apă şi săpun.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon

astăzi, 20:12

FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...

DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!

astăzi, 18:02

Procurorii ​DNA ​au ​luat ​măsura ​controlului ​judiciar ​pe ​cauțiune ​pentru ​60 ​de ​zile, ​față ​de ​șeful ​Serviciului ​Public ​Comunitar ​Regim ​Perm...

Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!

astăzi, 17:31

Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...