Cu alcoolemie de 1,09, a urcat la volan!

Cu o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, a urcat la volan. Bărbatul în vârstă de 60 de ani nu a putut controla volanul multă vreme, astfel că a ajuns cu mașina în șanțul de pe marginea drumului.

În cursul zilei de sâmbătă, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 1 Botoşani au fost sesizaţi de o femeie din comuna Gorbăneşti cu privire la faptul că, în şanţul de pe marginea drumului, este staţionat un autovehicul.
 
Echipajul de poliţie ajuns la locul solicitării a stabilit că la aceeaşi dată, un bărbat de 60 de ani, care se deplasa în calitate de conducător auto pe drumul comunal din comuna Gorbăneşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit în şanţul de pe marginea drumului public, informează inspector de poliție Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani. 

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea alcoolscopică a acestuia, valoarea rezultată fiind de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tragedie în Spania: 46 morți și zeci de răniți în urma coliziunii a două trenuri!

astăzi, 12:29

Un tren de mare viteză AVE s-a ciocnit cu un tren Iryo care era oprit pe șine. Accidentul feroviar din Spania ar fi fost cauzat de o eroare umană, relatează presa spaniolă. Bilanțul provizori...

Anunț pentru călători: Ce se întâmplă cu trenul Iași – Dorohoi!

astăzi, 11:37

Regio Călători face un anunț important pentru publicul călător. În perioada 29.10.2026 – 6.11.2026 se vor efectua lucrări la șina de cale ferată, iar circulația trenurilor va sufe...

Schimbare de paroh la Știubieni: Părintele Iulian Ciobanu preia ștafeta spirituală după aproape 50 de ani de slujire ai părintelui Ioan Grosu!

astăzi, 11:18

Noul preot paroh al Bisericii „Sfinții Voievozi” din Știubieni a fost instalat marți, 27 octombrie, în cadrul unei slujbe solemne dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou....