Copil din Botoşani cu plămânul rupt, după ce a fost lovit de cal!

Un copil în vârstă de doar trei ani se află internat la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ în stare foarte gravă după ce zilele trecute a fost lovit de un cal cu copita. 

Micuţul, originar dintr-o localitate din judeţul Botoşani, se juca prin curte în apropierea căruţei cu care tatăl său cărase fân atunci când calul l-a lovit cu piciorul în zona pieptului, fiind izbit de pământ.

Speriaţi de cele întâmplate, părinţii au solicitat de urgenţă intervenţia unui echipaj medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care l-a transportat la o unitate medicală din zonă. Acolo s-a descoperit că acesta a suferit traumatisme la nivelul capului, toracelui şi abdomenului, dar şi numeroase contuzii. În urma efectuării unui computer tomograf s-a descoperit că băieţelul a suferit şi leziuni la nivelul plămânilor, fiind adus de urgenţă la unitatea medicală ieşeană, pentru tratament de specialitate.

 

„Cazul este unul grav, fiind vorba despre un copil cu politraumă, prezintă traumatism cranian, contuzie hemoragică pulmonară stângă, hemopneumotorax stâng (n. red. prezenţă concomitentă de aer şi sânge în cavitatea pleurală, consecutiv unui traumatism toracic în care s-a produs ruptura plămânului), dar şi fractură bilaterială de tibie. Necesită supraveghere medicală şi tratament în Anestezie şi Terapie Intensivă, dată fiind gravitatea situaţiei“, a precizat dr. Tamara Solange Roşu, medic-şef UPU de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“.

Medicii pediatri susţin că în această perioadă au început să fie tot mai multe cazuri de astfel de accidente în gospodărie ale căror victime sunt copii de vârstă mică, aceştia recomandând părinţilor să supravegheze micuţii cât mai atent, în special în preajma animalelor din curte, pentru a evita astfel de incidente nefericite.

Sursa: Ziarul de Iaşi

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nova Apaserv anunță DOUĂ ZILE fără apă în cele două municipii, dar și alte 21 de UAT-uri!

astăzi, 08:52

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29–31 octombrie 2026, pentru înlocuirea unei vane defecte de pe aducțiunea de apă brută Bu...

Botoșani, în topul județelor cu cei mai mulți pensionari agricultori care primesc indemnizație socială!

astăzi, 08:46

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009...

LA MULȚI ANI! Îl sărbătorim astăzi pe scriitorul Georgică Manole!

astăzi, 08:16

Născut pe 26 octombrie 1952, în satul Popești, comuna Vrancea, Georgică Manole mărturisește astăzi că ținutul Botoșanilor l-a împlinit spiritual, i-a oferit bucuria scrisului și ...