Cooperare la nivel înalt pentru transferul celor doi răniți în Belgia, după explozia din Botoșani! (Foto, Video)

Efort conjugat al MAI, MS și MApN pentru transferul a doi militari răniți în urma exploziei de la Botoșani către un spital specializat din Belgia

Doi militari care au suferit arsuri grave în urma exploziei produse astăzi, 18 mai, într-un poligon de distrugere a muniției de la marginea municipiului Botoșani, sunt transferați în regim de urgență la Spitalul „Regina Maria Astrid” din Bruxelles, Belgia. Decizia transferului a fost luată în urma evaluării medicale efectuate de specialiști, având în vedere gravitatea leziunilor. Ambii pacienți sunt intubați, ventilați mecanic și prezintă arsuri la nivelul căilor respiratorii superioare.

 

Pacienții au fost preluați și stabilizați la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, unde au fost investigați și consultați de echipele medicale ale unității sanitare. Ulterior, în urma evaluării clinice și a stabilizării provizorii, s-a decis transferul lor imediat către un centru specializat pentru tratamentul marilor arși.

Pentru realizarea transferului, două Unități de Terapie Intensivă Mobilă ale UPU-SMURD și ISU Botoșani au transportat pacienții, în condiții de siguranță, către Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava. Pentru facilitarea transportului, acestea au avut ca antemergător o autospecială a Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani. De asemenea, pe timpul transportului terestru, asistența medicală și paramedicală a fost asigurată de personal din cadrul UPU-SMURD și ISU Botoșani.

La Suceava, victimele au fost îmbarcate la bordul unei aeronave C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale. Asistența medicală pe durata zborului este asigurată de o echipă formată din doi medici și doi asistenți din cadrul UPU-SMURD al Spitalului Clinic de Urgență București, alături de personal medical militar al MApN.

Personalul medical civil de la București a fost transportat inițial la Baza 90 Transport Aerian Otopeni „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” cu o Autospecială pentru Transport Victime Multiple (ATVM) a ISU București-Ilfov, de unde aeronava militară a decolat spre Suceava pentru preluarea pacienților și executarea zborului direct către Bruxelles.

Misiunea complexă de salvare este rezultatul cooperării dintre Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății și Ministerul Apărării Naționale.

În urma exploziei urmate de incendiu, la locul intervenției au acționat trei echipaje de stingere, două echipaje SMURD — dintre care unul de Terapie Intensivă Mobilă al Detașamentului de Pompieri Botoșani —, o ambulanță SAJ și un echipaj CBRN al ISU Suceava.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

LPF a anunţat programul etapei a 11-a a Superligii, când se dispută meciul FC Botoşani - UTA Arad!

astăzi, 11:48

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat, joi, programul etapei a 11-a a Superligii: Vineri, 9 octombrie Ora 18.00 Corvinul Hunedoara - FC Voluntari Ora 21.00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe - D...

La 70 de ani, fratele lui Valeriu Iftime este vicecampion european la Alergare Montană: ”Cum am devenit scafandrul cu picioare de... argint”

astăzi, 10:59

Născut pe 2 decembrie 1955, la Zlătunoaia, în județul Botoșani, Dumitru Iftime a absolvit în 1978 Academia Navală „Mircea cel Bătrân", în Constanța, oraș und...

Două firme din Botoșani, cu angajați străini, controlate de polițiști. Rezultatul: fără nereguli constatate! (Foto)

astăzi, 10:07

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de ...