Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureş, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, au efectuat miercuri 59 de percheziţii în judeţele Mureş, Alba, Sibiu, Cluj, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Iași, Giurgiu, Covasna, Harghita, Ilfov, precum și în municipiul București.
Potrivit unei informări a Inspectoratului General al Poliţiei Române, la activităţi au participat poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, de la structurile de combatere a criminalității organizate din Bucureşti, Alba, Sibiu, Cluj, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Iași, Giurgiu, Covasna, Harghita şi Ilfov, precum şi jandarmi.
Perchezițiile au avut loc la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Din cercetări a reieşit că trei persoane ar fi înființat sau preluat mai multe firme fantomă, pe care le-ar fi folosit strict pentru emiterea de facturi fiscale fictive către diverși agenți economici, cu scopul diminuării masei impozabile a acestora din urmă și, implicit, sustragerii de la plata către bugetul de stat, a impozitelor și taxelor aferente.
După emiterea facturilor fictive, cei în cauză ar fi încasat în conturile acestor societăți contravaloarea respectivelor facturi fiscale, iar sumele încasate ar fi fost retrase integral și restituite reprezentanților firmelor reale, fără comisionul perceput de aceștia, care varia între 5-12%. Reprezentanții firmelor reale sunt cei care ar fi deschis practic circuitul de spălare a banilor prin virarea către firmele fantomă a valorii înscrise în facturile fiscale fictive pe care le primeau și le înregistrau în contabilitate.
La sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureş urmau să fie duse, pentru audieri, persoanele implicate în comiterea infracţiunilor, urmând a se aprecia oportunitatea de a se dispuse unele măsuri preventive.
Complici din Botoşani la operaţiuni de spălare de bani, „vizitaţi” de Crima Organizată
Stiri Botosani Wednesday, 2 August 2017 Eveniment12 judeţe, printre care şi Botoşani, precum şi Capitala, au fost "periate" de anchetatori în cadrul unei ample acţiuni desfăşurate de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş. La Botoşani au avut loc miercuri percheziţii.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Percheziţii la Botoşani într-un caz de criminalitate informatică, instrumentat de DIICOT! FOTO
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Punte culturală între New York și Botoșani: Lansare de carte și expoziție fotografică în prezența autorilor!
Societatea Culturală „EXPO-ART” Botoșani, împreună cu Biblioteca Județeană „MIHAI EMINESCU” Botoșani, Centrul Multicultural „LIVIU REBREANU” Aiud,...
Alertă pentru viticultorii din Iași și Botoșani! O boală periculoasă amenință viile!
Oficiul Fitosanitar Iași avertizează fermierii din zona Iași-Botoșani asupra riscului reprezentat de flavescența aurie, o boală gravă a viței-de-vie care poate distruge culturile dacă nu este...
Așteptarea fără vânătoare: Expoziție personală Ana Maria Micu în cadrul festivalului Zilele Nordului 2026! (Foto)
„Așteptarea fără vânătoare” reprezintă pentru Ana Maria Micu un rezumat și o evoluție a cercetării vizuale susținute în anii recenți, de când este stabilită &i...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.08 secunde