Comerciant amendat cu 3000 de lei pentru afaceri cu lemn!

Administratorul societăţii a comercializat şi transportat lemn de fag și mesteacăn, în baza unor avize emise fără a genera codul unic.  Societatea botoșăneanului a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 3.000 lei, totodată fiind dispusa şi confiscarea cantităţii de 35 mc  material lemnos.

Poliţiştii din cadrul I.P.J. Botoşani - Serviciul de Ordine Publică, cu sprijinul lucrătorilor Gărzii Forestiere Suceava, instituţie aflată în subordinea Ministerului Apelor şi Pădurilor, au efectuat activităţi specifice de control pe linia respectării prevederilor legale privind transportul, primirea, depozitarea şi comercializarea materialului lemnos.

Astfel, în urma verificărilor efectuate în perioada 14-19 iunie la sediul unei întreprinderi individuale din satul Havârna, comuna Havîrna, judetul Botoşani, reprezentată prin numitul C.I., s-a constatat că administratorul societăţii a comercializat şi transportat, pe o perioadă de 6 luni, o cantitate de 31,55 mc material lemnos din specia fag şi 3,45 mc material lemnos din specia mesteacăn, în valoare totală de 4.800 lei, în baza unor avize emise fără a genera codul unic. 
         
Societatea în cauză a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 3.000 lei, totodată fiind dispusa şi confiscarea cantităţii de 35 mc  material lemnos.
 
 
 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...