Clipe de groază pentru un copil de 10 ani: Trimis la Iași în stare gravă, cu mâna strivită de un utilaj!

Băiatul crește alături de o rudă a sa, el fiind născut în Italia. Pentru că părinții sunt de mult timp în divorț, copilul locuiește lângă ruda sa care i-a devenit adevărata familie. 

În locuința de la Tudora, unde locuiește, băiatul a vrut să ajute la treburile gospodăriei, încercând să dea coceni la șâșcorniță. Într-un moment de neatenție, o mânecă a hainei s-a agâțat în utilaj, fiind prins și brațul stâng în utilajul de tocat. Martorii care au asistat la cumplitul accident au reușit să îi elibereze mâna, fiind solicitat apoi ajutor prin 112. 

La Tudora a ajuns un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, băiatul primind îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat la Urgențe. Medicii au diagnosticat pacientul cu traumatism complex prin strivire la nivelul mâinii stângi, cu reducerea drastică a circulației arteriale, fiind direcționat către Secția de Pediatrie.  

De la Secția de Pediatrie a Spitalului Mavromati Botoșani, băiatul a fost transferat la clinica de chirurgie plastică din Iași, unde medicii vor încerca să îi salveze pacientului brațul afectat.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...