Clădire cuprinsă de flăcări dintr-o joacă de copii (video)

O clădire dezafectată de pe raza localității Roma a fost cuprinsă de flăcări, luni seară, cauza cea mai probabilă fiind joaca unor copii, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, alarma s-a dat în jurul orei 18:00, iar la fața locului au intervenit două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri din Botoșani, cu două autospeciale de stingere. 

„La sosirea forțelor de intervenție, clădirea ardea în totalitate. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor pompierii au intervenit mai bine de două ore. Incendiul a fost stins în limitele găsite. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind jocul copiilor cu focul”, a precizat Lupu.

 

 

Spune-ne opinia ta