Circulație parțial blocată de o autoutilitară răsturnată în șanț. Un alt eveniment a avut loc la Dumbrăvița

Un accident rutier a avut loc, în această după-amiază, pe DJ 298, pe ruta George Enescu – Dumeni, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) din Botoșani.

O autoutilitară, în care se aflau două persoane, s-a răsturnat și a blocat, parțial, circulația rutieră. Din fericire, acestea nu au fost rănite.

Pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au fost solicitați să intervină pentru că exista pericolul de izbucnire a unui incendiu.

La fața locului a ajuns un echipaj, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, drumarii, un echipaj de la Poliție și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență George Enescu. După ce pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu prin deconectarea bornelor de la autovehicul, cu ajutorul unui buldoexcavator, autoutilitara a fost trasă cât mai aproape de marginea drumului. Se așteaptă intervenția unui utilaj greu pentru a o repune pe roți.

 

Și pe raza localității Dumbrăvița a fost anunțat, prin apel la 112, un accident rutier. Un autoturism a derapat și a intrat într-un parapet de pe marginea drumului. Nu au fost anunțate persoane încarcerate și nu s-a impus intervenția pompierilor. Cazul a fost direcționat către Poliție, SJA și drumari.

Vă reamintim că, județul Botoșani se află sub o avertizare meteorologică tip "Cod Portocaliu" de ninsori abundente și viscol până mâine, la ora 14:00. În acest context, pe drumurile din județ se circulă în condiții de iarnă.

RECOMANDĂRI:

▪️Evitați să porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

▪️Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.).

▪️Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților.

▪️Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

▪️Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...