Cinci doctori ortopezi de la Spitalul Județean Neamț, reținuți pentru 24 de ore!

Cei cinci medici vor fi duși miercuri la instanță cu propunerea de arest preventiv sau de control judiciar.

Cinci doctori ortopezi de la Spitalul Județean Neamț, reținuți pentru 24 de ore!

   Agerpres

Toți cei 5 medici de la Ortopedia Spitalului Județean Neamț care au fost conduși acum câteva ore la Parchet au fost reținuți pentru 24 de ore, scrie cotidianul local vestea.net, care citează surse neoficiale apropiate anchetei.

Informația a ajuns și la managerul Spitalului Județean care a precizat pentru că este vorba, din punct de vedere medical și managerial, „de o situație de criză extremă, nemaiîntâlnită”.

„Este o situație de criză extremă, nemaiîntâlnită! Cu doar 2 medici nu putem funcționa pe această secție, cu tot cu gărzi. Este imposibil. Sincer, acum am o grămadă de ipoteze în cap, după această veste (NR – reținerea celor 5 medici), din punct de vedere organizatoric. De la o minune cu care să salvăm mâine situația, cu găsirea unor medici disponibili, până la scenariul cel mai negru, cu închiderea temporară a Secției. Dar nici închiderea nu e o soluție ușor de aplicat. Dincolo de problemele de contract cu Casa, Ortopedia e o secție importantă, cu legătură și pe cazuistica UPU”, a spus dr. Codruț Munteanu, pentru vestea.net.

 

Patru dintre cei doctori lucrau pe Secția Ortopedie din Spital (unde erau în total 6 medici) iar al cincilea lucra la Cabinetul din Policlinică, potrivit vestea.net.

Cei cinci medici vor fi duși miercuri la instanță cu propunerea de arest preventiv sau de control judiciar.

Reținerea celor 5 a avut loc după o acțiunea a DGA coordonată de un procuror, cu sprijinul trupelor de la Jandarmerie, în cadrul celei mai ample acțiuni anticorupție derulată la Spitalul Județean Neamț în epoca postrevoluționară. 

Neoficial se vorbește despre fapte de corupție si de fals, mai concret de emiterea de certificate măsluite folosite la pensionarea anticipată, adaugă sursa citată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...