Cadavrul unui bărbat în vârstă de 68 de ani, din Vlădeni, județul Botoșani, a fost scos din apele unui iaz situat la marginea localității, sâmbătă, spre orele prânzului.
Trupul neînsuflețit al acestuia a fost observat de către un pescar, acesta din urmă cerând ajutorul autorităților, prin apel la 112, efectuat în jurul orei 10:00.
„Pompierii botoșăneni au fost solicitați în urma cu puțin timp sa intervină. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu barcă și accesorii specifice”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.
Cazul a intrat și în atenția polițiștilor, care au demarat cercetări pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale survenirii decesului. Neoficial, surse din cadrul anchetei susțin că bărbatul s-ar fi deplasat în zonă în stare de ebrietate și ar fi alunecat în apă, de unde nu ar mai fi putut găsi malul.
„În cauză, s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, însă cercetările se efectuează in rem”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.